Filozofie în Cişmigiu

Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”Petre Ţuţea a fost un român anapoda. Comunist convins, „dumirit” la legionarism, pentru a muri în 1991 sub steagul galben al Partidului Naţional Liberal. Adulat în anii ’90, apoi dispreţuit pentru dogmatismul său de şuetă, azi e pretutindeni pe Facebook cu citatele sale celebre şi cu fesul de noapte pe cap.
Petre Ţuţea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muşcel, (judeţul Argeş). Urmează liceul la Câmpulung Muscel, şi la Cluj. Tot la Cluj face şi Facultatea de Drept, unde îşi ia titlul de doctor în ştiinţe juridice. În perioada studenţiei devine un comunist convins şi scrie la revista “Stânga”.
Lucrează la Ministerul Economiei Naţionale şi este trimis în mai multe călătorii diplomatice: Berlin, Budapesta şi Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica şi alţii. Colaborează la revista “Cuvântul” a lui Nae Ionescu. Influenţa acestor personalităţi ale culturii româneşti îi va marca viaţa. Ţuţea trece de la stânga la dreapta, devenind legionar
În cadrul Guvernului Naţional-Legionar, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Director în Ministerul Economiei Naţionale. Între 1940 şi 1944 a fost Şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii.
Petre Ţuţea

 

Leave a comment